Orastie - capitala culturala a judetului Hunedoara

Orăștie – capitala culturală a județului Hunedoara

by admin, noiembrie 3, 2016

Orașul Orăștie este situat în partea de est a județului Hunedoara și este mărginit de Munții Șureanu (Munții Orăștiei) și de ramura sudică a Munților Apuseni (Munții Metaliferi). Acesta pune la dispoziție multe atracții pentru turiști atât din punct de vedere istoric, cât și din punct de vedere al distracției.

Vechea cetate a Orăștiei este situată în inima orașului și reprezintă o fortificație mică pe care migratorii maghiari au numit-o ”Város” (”oraș” – în traducere). La început, comunitatea a dezvoltat fortificația în jurul bisericii ridicate în veacul al XIV-lea și care, în prezent, este reformată. Biserica din cetate era proiectată ca dimensiune după Biserica Neagră din Brașov. Inițial, construcția a avut un turn înalt de aproximativ 60 m care la un moment dat s-a prăbușit în urma unui cutremur în secolul XIX.

După venirea maghiarilor, a urmat venirea sașilor care au ridicat a doua biserică în jurul anului 1830 deoarce maghiarii nu i-au mai primit în vechea biserică.

Bisericile sunt adevărate valori istorice și arhitecturale, iar vizitarea lor se poate face în zilele în care se țin slujbe sau cu aprobare de la Parohia Reformată din Orăștie.

Muzeul de Etnografie și Artă Populară se află în inima orașului, a fost înființat în anul 1952 și reprezintă cea mai importantă colecție etnografică din județul Hunedoara. Prin colecțiile sale, muzeul îi prezintă vizitatorului universul rural hunedorean și pe cel din zona Orăștiei.

Un alt obiectiv în orașul Orăștie îl reprezintă Catedrala Ortodoxă ”Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” care a fost începută în anul 1936 și finalizată în anul 1943. Arhitectura bisericii este unică fiind o combinație de mai multe stiluri arhitectonice: romantic, gotic și bizantin. Spre deosebire de celelalte lăcașuri de cult, catedrala are un singur turn construit în stil gotic. Biserica a fost construită după planurile arhitectului George Cristinel și a fost sfințită la data de 2 septembrie 1945 de către I.P.S Nicolae Bălan, mitropolitul Ardealului, alături de un sobor de preoți.

Pictura Catedralei ”Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” a fost realizată în stil neobizantin de către pictorul Dimitrie Belisare din București, iar iconostasul, candelabrul și scaunele au fost realizate de sculptorul Anghel Dima din București. Biserica are 5 clopote care au fost turnate în bronz la Sibiu.

În plimbarea noastră am întâlnit și câteva monumente. Monumentul lui Decebal este situat în Piața Victoriei, a fost realizat de Maximilian Schulmann și a fost  dezvelit la sărbătorirea a 750 de ani de la atestarea documentară a localității Orăștie. Monumentul lui Aurel Vlaicu se află tot în Piața Victoriei, în fața colegiului care îi poartă numele, a fost sculptat de Ana Olaru, turnat în bronz și dezvelit pe 29 noiembrie 1957 cu ocazia numirii colegiului. Un alt monument este cel al marelui umanist Nicolaus Olahus, se află tot în Piața Victoriei și a fost ridicat de primaria Orăștie cu ocazia împlinirii a 430 de ani de la moartea lui Nicolaus Olahus.

La marginea municipiului Orăștie se află complexul turistic Arsenal Park care oferă turiștilor diverse opțiuni de relaxare: instrucție militara, airsoft, paintball, plimbare cu blindatele, ATV, biciclete, handbal și multe altele. Pentru copii, există o zonă special amenajată în care aceștia se pot plimba cu bicicletele într-un cadru natural deosebit și spații de joacă. Acest complex de vacanță include 200 de locuri de cazare și se întinde pe o suprafață de 88 de hectare.

Orașul Orăștie este un oraș frumos, liniștit și are câteva obiective turistice care merită vizitate dacă vă aflați în apropiere, iar dacă doriți să vă distrați, complexul Arsenal Park este destinația ideală!

Vă dorim călătorii frumoase și experiențe plăcute în România Fascinantă! :)

În județul Hunedoara, mai puteți vizita: Mănăstirea Prislop și Biserica din Densuș ce poartă Hramul Sfântului Nicolae.

No Comments


Leave a Reply

Your email address will not be published Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>