vedere cabana Dochia 3

Muntele Ceahlău – muntele sfânt al dacilor

by admin, martie 27, 2016

Muntele Ceahlău sau Kogaion, era un munte sacru pentru daci care îl considerau altarul zeului Zamolxe. De către creștinii ortodocși este considerat al doilea munte sfânt după Muntele Athos.

Am plecat din București în toiul nopții, cu gândul de a ajunge cât mai repede să admirăm Masivul Ceahlău, despre care auzisem multe povești legate de frumusețea si legendele locului. După câteva ore bune de mers cu autocarul, pe ruta București-Focșani-Bacău-Piatra Neamț, ajungem în Durău (800 m) dimineața devreme (mai exact la Mânăstirea Durău). Deși e sfârșit de martie, cum ne dăm jos din autocar, suntem întâmpinați cu o ninsoare care anunța o urcare interesantă.

Planul era să urcăm de aici în prima zi până la cabana Dochia si vârful Toaca (1904 m), iar a doua zi să coborâm pe alt traseu, la Izvorul Muntelui. Traseul spre cabana Dochia, este în mare parte prin pădure, având o dificultate medie, deschis atât vara cât și iarna. Diferența de nivel este puțin peste 1000 de m, iar lungimea traseului de 7-8 km (deși ajuns la cabana Dochia am simțit că am mers dublu, cel mai probabil și din cauza oboselii de pe drumul cu autocarul).

După ce admiram puțin Mânăstirea Durău, care se află la poalele Muntelui Ceahlău, privim spre vârf, ne echipăm de drum și plecăm. Fiind o excursie de grup (mai bine de 50 de persoane), ne grăbim să pornim pentru că ne așteapta o urcare de 3h-3,5h până sus, la Cabana Dochia (traseu marcat cu bandă roșie). Deoarece traseul face parte din Parcul Național Ceahlău, plătim conștiincioși taxa de acces (7 lei pentru adulți sau 3,5 lei pentru copii/studenți) la un punct de taxare, aflat la 5 minute de mers pe jos.

Prima oprire este la cabana Fântânele, care apare după un urcuș de puțin peste 1h. Cabana se află pe locul unui vechi refugiu și are o priveliște minunată spre stațiunea Durău (păcat că era ceață – de altfel așa cum este mai mereu în Ceahlău). Nu pare o cabană foarte modernă, dar aici putem face un mic popas și lua micul dejun la prețuri decente (2 lei un ceai, 7 lei o omletă). După această mică pauză, pornim din nou la drum, pentru că ne mai așteaptă o urcare de 2h-2,5h. Nici nu mergem foarte mult și ajungem intr-un loc denumit „La Morminte”, unde se află o cruce în cinstea soldaților nemți și ruși, care și-au pierdut viața prin aceste locuri în al doilea război mondial. Imediat cum plecăm de aici, panourile cu “Atenție vipere” dau naștere la tot felul de glume (mai ales că erau destule fete în grup).

Pe măsură ce urcăm, apar porțiuni cu mai multă zăpadă care alternează cu pământ înghețat. Ce este de remarcat, este că întâlnim băncuțe de luat masa, panouri de informare despre fauna și flora din acest parc, denumirile locurilor (sau chiar legende). Marcajele erau destul de dese și vizibile, unele panouri aveau chiar și coordonate GPS (sau numerele de la Salvamont), unele porțiuni fiind și monitorizate video.

După o urcare destul de susținută, trecem pe langă o stâncă, numită Panaghia, despre care legendele locului spun că ar fi fost o fată frumoasă, de care s-ar fi indrăgostit și soarele. Ajunși în luminiș, o ceață densă ne impiedică să admirăm priveliștea de sus. Tot ce putem vedea este întinderea mare de jnepeniș. Trecem ușor pe lângă stația meteo, iar de aici ajungem destul de repede la cabana Dochia. Cabana arată destul de bine și este bine păzită de 3 câini St. Bernard, care ne întâmpină (făra butoiaș la gât, din păcate). Aici am ajuns destul de înfometați așa că ne comandăm o ciorbă și un bulz (9 lei o ciorbă, 14 lei bulz, 6 lei o bere). Seara ne prinde în sala mare de la intrarea în cabană ascultând cântece de munte, cântate de câțiva din grupul nostru.

A doua zi, ne pregătim din nou de plecare, după ce admirăm peisajul și facem câteva poze de grup. Traseul pe care îl urmăm coboară, pe bandă albastră tot prin pădure, cam tot 3-3,5h, la cabana Izvorul Muntelui. Suntem destul de confuzi la plecare, deorece de la cabana Dochia vedem 2 marcaje diferite cu bandă albastră care coborau la Izvorul Muntelui.

Cu cât coboram mai mult, cu atât ne bucuram mai tare că nu am urcat prima zi pe aici. Traseul era destul de abrupt, rare sunt zonele cu coborâre lină. Cu toate astea ne-am întâlnit cu destule persoane care urcau. Mergând prin pădure, întâlnim zone cu copaci mai deosebiți, denumiți larice, un conifer care iși pierde frunzele, fiind o specie ocrotită în acest masiv. La un moment dat apar mici ferestre, de unde se poate vedea lacul Izvorul Muntelui (sau Bicaz). Trasul taie la un moment dat o șosea de unde nu mai este mult până la cabană. Aici facem un mic popas, apoi ne suim în autocar și urmăm alt drum de întoarcere, prin Cheile Bicazului – Miercurea Ciuc-Brașov –DN1–Bucuresți (un pic mai lung ca timp).

Cu siguranță, traseul pe muntele  Ceahlău merită urmat și la vară, mai exact la începutul lui august, pentru că atunci are loc anual, timp de 2-3 zile, Festivalul Muntelui Ceahlău. Toți localnicii urcă atunci pe muntele Ceahlău, așa cum o făceau vechii daci,  văd răsăritul soarelui, admiră Piramida holografică (suprapunerea mai multor umbre date de forma reliefului care formeaza o piramidă), iar apoi revin la poalele muntelui, în stațiunea Durău unde au loc mai multe evenimente cu muzică, artă populară și meșteșugari.

Am adunat câteva informații despre legendele muntelui Ceahlău într-un alt articol pe care îl puteți citi aici.

No Comments


Leave a Reply

Your email address will not be published Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>