DSCF0507

Cetatea Rasnov – frumusete pe plai romanesc

by admin, februarie 16, 2015

Din dorinta de a evada din Bucuresti, ne-am luat prietenii si am poposit in Cetatea Rasnov unde am avut parte de pace si liniste. Atunci cand am vizitat cetatea, erau destul de putini turisti ceea ce a facut ca mica noastra excursie sa fie foarte placuta, oferindu-ne libertatea de a admira minunatele peisaje, de a fotografia in voie si de a citi informatiile afisate fara nici o graba.

Cetatea Rasnov este situata pe drumul Brasov-Rucar-Campulung. Aceasta s-a mai numit si „Cetate Taraneasca” deoarece principala ocupatie a constructorilor era  agricultura.

Armatele care invadau Transilvania prin pasul Bran dadeau prima oara in Rasnov, cetatea fiind prima pe acest drum in Tara Barsei. Locuitorii se refugiau in cetatea Rasnov fiind singura sansa de supravietuire. In 1335 a avut loc o noua navalire a tatarilor si a fost pustiita din nou Tara Barsei, cu exceptia cetatilor de pe Tampa si Cetatea Rasnovului care nu au putut fi cucerite. Datorita acestei amplasari, Rasnovul a cunoscut si o dezvoltare economica timpurie.

Desi au trecut 500 de ani de existenta, Cetatea Rasnov si-a pastrat si acum aerul medieval care copleseste inca de la intrare.  Zidurile sale au o inaltime de vreo 5 metri si sunt construite din piatra si caramida. Ca si turnurile, acestea au fost acoperite cu tigla pentru a preveni incendiile provocate de asediatori.

In anul 1600, cetatea a adapostit trupele lui Mihai Viteazul si pe sotia acestuia doamna Stanca dupa infrangerea de la Miraslau, iar de-alungul timpului a fost cucerita o singura data.

In curtea interioara a cetatii, casele medievale au fost transformate din adaposturi si depozite de provizii in magazine cu suveniruri,  in care se pot gasi fel si fel de lucrusoare, dar si obiecte de artizanat.

Cetatea Rasnov este si ea inconjurata de legende. Cea mai cunoscuta legenda este cea legata de fantana din mijlocul cetatii. Se spune ca aceasta a fost sapata de doi prizionieri turci pentru a fi eliberati. Prizionierii au muncit timp de 17 ani pentru a sapa fantana care ajunsese sa aiba 146 metri adancime.

O alta legenda este legata de  dealul din spatele cetatii. Se spune ca a fost sursa de conflict intre locuitorii din Rasnov si cei din Cristian. Ambele tabere sustineau ca acel deal, ce reprezenta granita tinuturilor, este o proprietate a lor inca din mosi – stramosi. In acele timpuri, nu existau judecatori care sa intervina in acest conflict, asa ca, s-a apelat la un preot. Oamenii din acea vreme erau foarte credinciosi si atunci cand erau pusi sa jure, ei nu jurau niciodata stramb.

Intr-o zi, preotul a ales din fiecare sat cativa sateni si a mers cu ei pe deal cu gandul de a-i pune sa jure ca acel pamant le apartine. Primii care au fost pusi sa jure au fost cei din Rasnov. Ca sa nu pacatuiasca si sa jure stramb, dar cu toate acestea sa devina si proprietarii acelui deal, rasnovenii au apelat la un mic truc. Inainte de a pleca de acasa, ei si-au pus in incaltaminte pamant din curtea casei lor. Cei din Rasnov au fost pusi sa jure ca pamantul pe care stau este pamant rasnovenesc, iar acestia nu au avut nici o retinere in a spune ca da. Cand a venit randul celor din Cristian, acestia nu erau foarte siguri ca intr-adevat acest pamant le apartine, astfel ca ei nu au mai jurat, iar pamantul le-a revenit celor din Rasnov.

Loc plin de istorie si de o frumusete aparte, Cetatea Rasnov merita vizitata! Noua ne-a placut foarte mult, iar aerul medieval ne-a vrajit atat de tare incat ne-am „transformat” in cavaleri si domnite pentru cateva momente… :)

Daca aveti ocazia sa vizitati cetatea, NU trebuie sa ratati punctele de unde se pot admira peisajele superbe. Exista de asemenea si un binoclu care poate fi utilizat pe baza unor fise contra-cost.

Pentru cazare, va recomand Vila Cascada unde veti gasi conditii bune la preturi rezonabile si oameni deosebiti. In imprejurimile pensiunii si in drum spre cetate veti gasi foarte multe obiective turistice.

« 1 de 5 »

1 Comment


  • […] Satul Peștera se află la aproximativ 180 de km de București, iar drumul până în sat este foarte bun. Venind dinspre Zărnești, pe DN 73/E574, în dreptul localității Moeciu de jos, se face dreapta (există un indicator aici care îndrumă spre sat), iar apoi mai sunt aproximativ 7 km de mers pe DJ 112G. Pe drum, se pot admira castelul Bran și cetatea Râșnov. […]

Leave a Reply

Your email address will not be published Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>